SĂNĂTATEA, ÎNTRE CONDUITĂ ȘI TERAPIE, este genericul sub care s-a desfășurat seminarul organizat la Școala Postliceală Sanitară Centrul de Studii Europene București care a marcat ziua de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății .
Sala de festivități a Liceului Tonitza, a fost gazda unui număr impresionant de elevi, de la toate cele 3 calificări profesionale, insoțiți de mentorii lor, pe parcursul a două ore intense ca și conținuturi stiințifice, dar și încărcate emoțional.
„Dincolo de definiția de dicționar a sănătății, ca stare fizică și fiziologică a unui organism sănătos, starea de sănătate a individului este o preocupare permanentă a fiecăruia dintre noi și a societății in ansamblul ei, dar poate fi privită ca un ideal al fiecarei persoane. Sanatatea este, de asemenea, o consecință a activităților umane dar și a acțiunii unei multitudini de factori: economici, sociali, tehnici, culturali, ecologici, spirituali.
„Vă invităm, cu emoție şi bucuria începutului, să fiţi alături de noi în demersul comun al dezvoltării dumneavoastră profesionale, ca şi preocupare constantă în procesul de învăţare continuuă.” – a fost cuvântul de început al doamnei director, prof. Elena – Liliana Murguleț.
Evenimentul a oferit elevilor școlii posibilitatea de a prezenta viziunea despre profesia de asistent medical, de a readuce în atenția participanților informații despre Florence Nightingale, precursoarea asistentei medicale moderne.
Eleva Ruxandra Matei (anul III AMG) a invitat auditoriul să interacționeze, dând glas „vocii minții”.
Cercetarea științifică a fost glasul rațiunii exprimat de elevii Valentin Stancu (anul III, AMG) și Ionuț Stan (anul III, BFKT) în prezentările cu temele:
-Tehnici de vârf în chirurgia reno-uretrală;
-Inovații în medicina de recuperare.
Puterea gândului s-a materializat și intruchipat în prezentarea elevei Huțanu Gianina (anul II A, AMG). Tema „Medicina cuantică” a ridicat nivelul de empatie al tuturor participantilor față de tratamentele pe baza câmpurilor magnetice.
Finalul a apartinut „Meloterapiei – între conduită și magie”, prezentare a elevei Susana Lefter (anul I, BFKT).

Susana Lefter
Dincolo de competențele acumulate, transpuse prin intermediul capacităţii de sinteză în prezentarile descrise, au iesit la lumina talentul și puterea interpretativă ale elevei Susana Lefter, care a încântat audiența cu interpretări ale unor piese muzicale celebre și de mare incărcătură și sensibilitate emoționale.
La finalul evenimentului, d-na director Elena – Liliana Murguleț a invitat participanții, elevi şi profesori, la reflecție: față de misiunea mentorilor și provocările demersului educațional în a crea profesioniști dedicați și motivați, dar și față de complexitatea profesiei de asistent medical, privită și prin prisma actului de promovare a sănătății, aceasta constituind o latură a educației sanitare, considerată de OMS „arma cea mai puternică a sanătății publice”.
În paradigma educației, în termeni de „a fi și de a deveni”, educația sanitară este fundamentul promovării și menținerii stării de sănătate a omului, în particular, a societății, în general.